top of page

Pe urmele șvabilor bănățeni: Excursie la Jimbolia, orașul cu șase muzee și povestea celebrului medic

  • Teodora Idvorean
  • 8 feb. 2023
  • 2 min de citit


Jimbolia este singurul oraș din România care are șase muzee. În excursia la care vă invită Asociația Culturală Ariergarda în 18 februarie, vom merge „Pe urmele șvabilor bănățeni”, vom poposi în localitățile în cere ei au trait și vom cunoaște câteva dintre personalitățile acestor „pribegi ai împărăției”.

Unul dintre șvabii care au făcut cinste nu numai Banatului, ci și țării întregi a fost celebrul medic Karl Diel. Al cincilea copil al unei familii modeste de șvabi, a absolvit medicina la Budapesta cu media zece.

Fidel întreaga viaţă comunităţii în care s-a născut, el a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi din Banatul istoric, a cărui notorietate a trecut dincolo de Budapesta, de unde îi veneau pacienţi. A câştigat încrederea oamenilor ca un bun specialist, pentru că din cele peste 50 de mii de operaţii, peste 98% au fost încheiate cu succes, dar şi pentru că era generos cu cei săraci. Medicul Karl Diel era un om sever, dar foarte bun specialist şi filantrop cu cei nevoiaşi. Se spune că ar fi făcut odată aceeaşi operaţie unui om bogat şi unui om sărac, dar nota de plată a săracului a fost mai mult simbolică. Atunci, pacientul înstărit l-a întrebat pe medic, indignat, de ce pe el l-a taxat atât de mult, iar pe sărac aproape deloc. Diel i-a răspuns bogatului simplu: 'Pentru că tu ai, iar el nu'.

A lucrat alături de "părintele" neurochirurgiei româneşti, dr. Bagdasar, s-a căsătorit cu fiica medicului Curţii de la Viena, și a fost socrul academicianului Pius Brânzeu.

Putea profesa în orice capitală a Europei și chiar i s-a oferit un post de conducere la o secţie a spitalului din capitala Ungariei. Cu toate acestea, paradoxal, Karl Diel a hotărât să se întoarcă la Jimbolia, o comună în care la acea dată nu exista spital. Unde a operat (cu succes) Karl Diel timp de zece ani și ce contribuție a avut la construirea unui spital în localitatea sa natală, veți afla în excursia pe care Ariergarda o organizează în 18 februarie.

Evenimentul pe Facebook aici.
Foto: Pressalert
 
 
 

Comentarii


Asociația Culturală Ariergarda

©2022 by ariergarda. Proudly created with Wix.com

bottom of page