Alba Iulia

Anterior epocii în care a fost construită, în același loc s-au mai aflat alte 2 fortificații precedente: Castrul Roman al Legiunii a XIII-a Gemina (106 e.n.) și Cetatea Medievală Bălgrad (secolele XVI-XVII).

Edificarea unor mari fortărețe a debutat de-abia după ce în 1699 prin tratatul de la Karlowitz, respectiv după 1718 prin cel de la Passarovitz, otomanii au renunțat la teritoriile din Transilvania, Banat și - vremelnic - Oltenia, în favoarea unui protectorat austriac. Inspiratorul proiectului a fost principele Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franța pe timpul regelui Ludovic al XIV-lea. Ansamblul făcea parte dintr-un sistem mai larg de puncte fortificate, menite a asigura defensiv noile provincii cucerite.

Lucrările pregătitoare au început prin ridicarea topografică din anul 1711, a orașului și cetății medievale. Planul originar al cetății a fost trimis la Viena și aprobat de prințul Eugeniu de Savoia la 18 aprilie 1714. Terenul necesar (140 ha), a fost eliberat între 1713-1715 prin dărâmarea vechiului oraș medieval, acesta fiind mutat în partea de est a cetății (actualul oraș de jos).

Proiectul, din punct de vedere tehnic îi aparține arhitectului italian Giovani Morando Visconti. Lucrările (estimate în total la peste un milion de guldeni de aur) – au fost conduse inițial de către acesta (care a murit în 1717 la 65 de ani, de ciumă) și ulterior de inginerii militari Iosif de Quadri (1717-1727) și Konrad von Weiss (1727-1738). Deși sistemul de apărare proiectat inițial cuprindea 4 linii de fortificații și o fortificație mai îndepărtată pe Dealul Furcilor - aflat în vecinătate, construcția finală a avut numai 3 linii.

Construcția propriu-zisă - care urma să devină fortificația principală a Transilvaniei - a fost realizată între anii 1715-1738, în timpul împăratului Carol al VI-lea, guvernatori ai Transilvaniei în perioada respectivă fiind Sigismund Kornis (1713-1731), Ștefan Wesselényi (1731-1732), Francisc Anton Wallis (1732-1734) și Ioan Haller (1734-1755).

Ca zidari și pietrari au lucrat muncitori și meșteri italieni, iar pentru sculptură la porți și bastioane a fost adusă echipă vieneză, condusă de sculptorul Johann König.

În 4 noiembrie 1715 s-a pus piatra de temelie la bastionul Carol dedicat împăratului, situat pe latura de nord. Fortificația a fost ridicată cu materiale din zonă, munca brută fiind prestată în serii de câte două săptămâni de peste 20.000 de iobagi români aduși din toată Transilvania[5]. Cărămida s-a confecționat pe plan local, piatra brută a fost adusă de la Șard, iar cea fasonată de la Ighiu, nisipul din Mureș și piatra de var de la Meteș.

Zidurile - ușor oblice - s-au ridicat din cărămidă și piatră printr-o tehnică fără denivelări, pentru a provoca ricoșarea ghiulelelor metalice. Din vechea cetate medievală s-au utilizat totuși cele două bastioane construite în secolul al XVII-lea, care au devenit în cadrul a două noi bastioane, cavalieri - platforme de tragere. Proiectul inițial nu s-a realizat în întregime, resursele financiare habsburgice fiind îndreptate ulterior spre fortificații situate mai aproape de granița cu otomanii. Astfel, după 1738 nu s-a mai construit circa 10 la sută din dispozitivul inițial, renunțându-se la construirea unei a patra linii de apărare ce trebuia să înglobeze o parte din oraș pe latura estică și, la fortul de pe Dealului Furcilor, iar dintre șanțurile exterioare n-a fost terminat decât cel dinspre oraș.

În 1747 s-au reluat lucrări sub conducerea generalul Bohn (care a și propus un nou proiect - nerealizat - de fortificare exterioară spre oraș și spre Dealul Furcilor), dar nu după mult timp s-au întrerupt. Câteva lucrări rămase neterminate au fost reluate în anul 1812 precum și în timpul asediuluii din 1849. Documentele mai consemnează lucrări minore în anii 1764 -1765, 1804, 1812, 1825, 1835, 1838, 1862 și 1873.

Ansamblul - compus din trei sisteme de apărare - prezintă caracteristici specifice primului și celui de al doilea sistem Vauban.

Corpul principal al cetății este de forma unui heptagon neregulat, cel șapte bastioane conferindu-i o imagine stelată tipică sistemelor de acest gen. Trinitatea este cel mai mare bastion și are un blazon încoronat cu câmpuri multiple și frunze de acant. Celelalte sunt Sfântul Ștefan, Eugeniu de Savoia, Sfântul Mihail, Sfântul Carol, Sfântul Ioan de Capistrano și Sfânta Elisabeta. Atât bastioanele (cu o înălțime de 12 metri și o lungime variind între 106 și 142 metri) cu fețe lungi dispuse în unghiuri diferite (75° - 120°) și flancuri scurte și concave (42 - 48 metri), cât și curtinele de care le leagă (la distanțe de 116-135 metri) perpendicular, nu sunt egale deoarece au fost ușor adaptate terenului. Bastioanele principale nu au cazemate interioare, defensiva implicând baterii de artilerie așezate pe platforme superioare. Între bastioanele principale și curtinele din a doua linie, se află șanțul interior cu lățimea de 27 metri.

Cetatea bastionară Alba Carolina este un loc încărcat de istorie, principalele evenimente desfășurate aici fiind următoarele:

o 106-271, Castrul Roman Apulum al Legiunii a XIII-a Gemina.

o 1541-1711, Reşedinţa principilor Transilvaniei şi capitala politică a Principatului Transilvaniei. Primul principe al Transilvaniei, Ioan Sigismund, este înmormântat în interiorul Catedralei Romano-Catolice, care adăposteşte şi sarcofagul lui Iancu de Hunedoara.

o 1 noiembrie 1599, Mihai Viteazul intra victorios în Cetatea Bălgradului, împlinind astfel visul de unire al românilor din cele trei provincii româneşti: Moldova, Ardealul şi Ţara Românească.

o 1785, încarcerarea celor trei lideri ai Răscoalei Ţărăneşti din 1784-1785: Horea, Closca şi Crişan şi supliciul (tragerea pe roată) primilor doi pe 28 februarie 1785.

o 1 Decembrie 1918, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, când s-a decis unirea Transilvaniei cu România, punându-se astfel bazele Statului Unitar Modern Român.

o 15 octombrie 1922, ceremonialul încoronării Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria, ca şi suverani ai României Mari în Catedrala Reîntregirii, construită special pentru a găzdui acest eveniment în perioada martie 1921 – octombrie 1922.

Sebastien Le Prestre, Marchiz de Vauban (1633 – 1707) a fost mareșal al Franței și unul dintre cei mai importanți ingineri militari din vremea sa, devenind cunoscut în special pentru inovațiile pe care le-a introdus în sistemul de fortificare a cetăților. Vauban a fost un intelectual de valoare în mai multe domenii, în 1707 publicând o lucrare despre impozite!

Noutatea sistemului de fortificare Vauban constă în forma poligonală (de stea) a întregului ansamblu și înlocuirea turnurilor cu bastioane. Executate din cărămidă, cu ziduri scunde înconjurate de șanțuri, aceste fortificații se caracterizează prin folosirea bastioanelor în formă de pană și prin crearea unui întreg dispozitiv de supraveghere în care se foloseau arme de foc, care evită practic punctele moarte. În țara noastră sistemul de fortificare Vauban a fost introdus în Transilvania în secolul al XVIII-lea, fiind aplicat la construirea noilor cetăți de la Timișoara, Oradea, Arad, Făgăraș și Alba Iulia.

Catedrala romano-catolică Sfantul Mihail

Catedrala Sfântul Mihail situată în interiorul cetății Alba Iulia este cel mai valoros monument de arhitectură romanică și gotică din Transilvania. Lăcașul deți-ne două recorduri: este cea mai veche și totodată cea mai lungă (93 m în ax) catedrală din România. Turnul măsoară 57 de metri și este cel mai înalt din județ.

Construcția catedralei a început în secolul al XI-lea, probabil prin anul 1004, odată cu întemeierea Episcopiei Transilvaniei de către regele Ștefan I al Ungariei. În vecinătate, a fost descoperită fundația unei biserici de la mijlocul secolului al X-lea (pusă în legătură cu o episcopie primordială a Ungariei, de sorginte bizantină, condusă de un anume Hieroteos, trimis al Patriarhiei de la Constantinopol, înainte de creștinarea ungurilor sub Vajk, devenit ulterior Ștefan. Nu există însă dovezi clare în acest sens.

La sfârșitul secolului al XI-lea pe locul catedralei actuale exista o bazilică cu trei nave și absida semicirculară. Aliniamentul fundaţiilor, cunoscute din săpăturile arheologice, este marcat în pardoseala catedralei cu piatră de culoare diferită.

La sfârşitul secolului XII - începutul secolului XIII catedrala a fost reconstruită, păstrându-se forma sa bazilicală. Lăcașul a fost distrus parțial de marea invazie tătară în anul 1242. În prezent această catedrală a fost construită între anii 1246-1291 în stil romanic cu elemente de influență gotică. Pe latura sudică a fost extinsă cu două segmente de boltă, cu așa numita sacristie veche, iar pe latura nordică s-au atașat, în perioada Renașterii, capelele Lászai (1512) şi Várday (după 1524).

În perioada principatelor (1565 până în 1715 - cu o scurtă întrerupere între 1594-1603), catedrala a fost folosită la început de către unitarieni, apoi de către reformați (calvini). În anul 1716, odată cu reîntoarcerea episcopului romano-catolic şi catedrala străveche se reîntoarce la Biserica Romano-Catolică. De atunci datează cele patru statui în stil baroc de pe latura nordică din interiorul catedralei, repre-zentându-i pe regii sfinți ai Ungariei, Ștefan și Ladislau, și pe sfinții episcopi Adalbert și Gherardus. În prezent, în frontul vestic al catedralei sunt amplasate replici după originalele statuilor păstrate în interior.

În nava laterală sudică, în apropierea scării renascentiste (care inițial conducea spre palatul episcopal), ridicată de către episcopul Várday Ferenc (1512-1524), purtând blazonul acestuia, se află fragmentele monumentelor funerare ale lui Ioan de Hunedoara (+1456), al lui Ioan cel Tânăr (+1442), respectiv fiului celui din urmă, Ladislau (+1458).

Bogat decorată în stil romanic, datând de la începutul secolului XIII, poarta aflată în nava laterală sudică, era folosită ca intrare principală a episcopilor. Basorelieful timpanului porții a fost sculptat pe spatele timpanului provenit din prima catedrală. Dintre puținele fragmente de sculpturi provenite din prima catedrală, această sculptură reamplasată de pe fața interioară a timpanului, numită Maiestas Domini este de cea mai mare importanță, care din punct de vedere stilistic poate fi datată la finele secolului XI.

Catedrala Încoronării din Alba Iulia

Are hramul Sfânta Treime și a fost construită cu sprijinul Casei Regale a României, după planurile arhitectu-lui Victor Ștefănescu. Lucrările au fost începute la 28 martie 1921 și au fost finalizate la mijlocul lunii septembrie 1922, la 8 octombrie având loc sfințirea și primirea hramului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, în memoria primului întregitor al românilor și patron al evenimentului.

Din 1975 lăcașul servește drept catedrală a Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

Aici a avut loc în data de 15 octombrie 1922 ceremonia de încoronare a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria ca suverani ai României Mari. După ce Miron Cristea, Patriarhul României, a ținut în catedrală o Liturghie solemnă și a sfințit coroanele regale gata pregătite, s-a trecut la ceremonia încoronării. Aceasta a avut loc în fața clopotniței, unde a fost amenajată o scenă îmbrăcată în pânză roșie, pe care era înălțat baldachinul încoronării. Încoronarea nu s-a făcut în catedrală deoarece Ferdinand, care era de religie catolică, nu a dorit să fie încoronat de un membru al Bisericii Ortodoxe. Astfel, Ferdinand și-a așezat singur pe cap Coroana de Oțel, după care a pus coroana de aur pe capul soției sale îngenunchiate.

La 1 decembrie 1948, după interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, a fost organizată aici o ceremonie dedicată „reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române”, ocazie cu care mai mulți preoți greco-catolici au depus jurământ de credință către patriarhul Justinian Marina. Numele lăcașului a fost schimbat cu ocazia respectivă în „Catedrala Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române”. O placă de marmură amintește de acel eveniment.

Arhitectura în stil bizantin a fost inspirată de Biserica Domnească din Târgoviște, vechiul loc de încoronare pentru voievozii valahi.

Edificiul are formă de cruce greacă înscrisă. Intrarea în biserică se face printr-un pridvor deschis cu arcade mari, sprijinite pe patru coloane cu capiteluri. În nișele laterale din pridvor sunt fixate patru plăci de marmură cu inscripții comemorative care ilustrează patru evenimente importante:

1. Tipărirea Noului Testament de la Bălgrad de Mitropolitul Simion Ștefan la 1648; influență a principelui calvin Gh. Rakoczi I (recunoscută și de N. Iorga).

2. Unirea de la 1600, înfăptuită de Mihai Viteazul;

3. Martiriul lui Horea, Cloșca și Crișan;

4. Refacerea unității spirituale a românilor.

Pictura murală a fost realizată de pictorul Costin Petrescu în tehnica „a fresco” (frescă) și se înscrie în spiritul iconografiei tradiționale. De o parte și de alta a intrării, apar portretele suveranilor României Mari, Regele Ferdinand I Întregitorul și regina Maria. În timpul regimului comunist, cele două portrete au fost acoperite cu o peliculă de vopsea, fiind restaurate după 1989.

Biblioteca Batthyaneum

Biblioteca Batthyaneum a fost înființată de episcopul Ignațiu Batthyani pe la 1780. În 1794, biblioteca a fost instalată în localul fostei biserici a trinitarienilor ridicată în stil baroc. Cuprinde valorosul Codex Aureus, realizat pe vremea lui Carol cel Mare, precum și 1.665 de manuscrise rare, 609 incunabule, peste 62.000 de tiparituri vechi și 11.357 de documente referitoare la istoria României. Pe lângă bibliotecă mai funcționează și primul observator astronomic din țară. La 1843, profesorii de la liceul romano-catolic prelevau parametri meteo – practic, o stație meteo.

Codex Aureus – Evangheliarul de la Lorsch, este împărțit în trei biblioteci, Roma, Londra și Alba Iulia, unde se află 111 pagini, respectiv Evangheliile după Matei și Marcu. A fost cumpărat de Ignațiu Batthyanyi de la cardinalul Vienei, Cristoph Migazzi, în 1785.

Monumentul Custozza

Monumentul cu înfăţişare de obelisc a fost ridicat în anul 1906 de către corpul ofiţeresc al regimentului 50 infanterie Alba Iulia în amintirea eroilor, ofiţeri şi soldaţi, căzuţi în bătălia de lângă Custozza în războiul austro-italian din 1866. În urma bătăliei s-au înregistrat pierderi 10 ofițeri și 123 soldați dintre care 86 au murit ulterior în urma rănilor. Textul plăcilor de bază redactat în limbile română, maghiară şi germană, menţionează numele celor ucişi, soldaţi preponderent români, ofiţeri preponderent austrieci. Dintre ofițeri, unul este român, iar dintre cei 36 de soldații căzuți pe front, 29 sunt români, restul maghiari și austrieci. Monumentul se prezintă într-o stare de conservare bună, el fiind restaurat în anul 2012 in Parcul Cetății sau Parcul Custozza.

Monumentul Lossenau

Micul turn prevăzut cu nişe pentru statui, pilaştri, arhivolte şi fleuroane, ilustrând neogoticul în cetatea Alba Iulia, a fost construit în anul 1853 de către ofiţerii corpului de armată habsburgic din principat, în amintirea colonelului Ludwig Losy von Losenau, comandantul regimentului A3, căzut în lupta de la Simeria (9 februarie 1849), în revoluţia din Transilvania. Monumentul se prezintă într-o stare de conservare bună, el fiind restaurat în anul 2012.

Cu mai puțin de o săptămână înainte de Ziua Națională, care transformă Alba Iulia într-un oraș festiv, vă invităm aici la o excursie de gală: Povestea Unirii (excursie organizată de Asociația Culturală Ariergarda) pe 26 noiembrie 2022. Evenimentul AICI